In ceea ce priveste notiunea de transplant, cu siguranta toata lumea este
familiarizata cu gradul de dificultate al unei astfel de proceduri, atat din
punct de vedere al tehnicii in sine cat si din punct de vedere al reactiilor de
tip imunologic ce au loc in interiorul organismului pentru ca noua componenta
sa fie recunoscuta ca o structura proprie.
Astfel, chiar si in contextul progresului exponential al medicinei, exista
pana in prezent momente in care organul nou nu este acceptat iar situatia
persoanei in cauza se poate agrava. De asemenea, chiar si in eventualitatea
unui accept, bolnavul va ramane dependent pentru tot restul vietii de
medicamente ce suprima sistemul imun, pentru a nu fi produsi in niciun alt
moment anticorpi impotriva organului primit, fapt ce poate avea un impact
negativ asupra calitatii vietii pacientului.
Transplantul de celule stem -
acceptat in totalitate de catre gazda
In antiteza cu acest tip anevoios de procedura, cele mai noi procedee
consemnate de domeniul medical sunt chiar formele de transplant autolog cu
celule stem, in cadrul carora persoana bolnava este atat donator cat si
primitor de celule hematopoietice, fapt ce asigura o acceptare integrala a
materialului reintrodus in organism cat si o eficacitate sporita a tratamentului
in sine.
Una dintre cele mai reputate companii in acest domeniu, Stem Sure, este
lider pe piata autohtona in procedee de prelevare si stocare de celule stem
hematopoietice si mezenchimale. Daca si tu doresti sa afli mai multe date
despre acest tip de procedeu utilizat in prezent in vindecarea unei multitudini
de boli, intra la Stem Sure si citeste despre transplanturile cu celule stem.
Descopera principalele beneficii
In ceea ce priveste proprietatatile ce fac din celula stem un aliat atât de
valoros in tratamentul a peste 80 de boli, acestea sunt la randul lor divizate
in functie de tipul de celula la care facem referire. Astfel, componentele
extrase din maduva hematopoietica ori sangele periferic au posibilitatea de a
actiona drept precursori ai elementelor figurate sangvine, odata reintrate in
organism pe calea transplantului. Cele extrase din cordonul ombilical sunt cu
atat mai valoroase cu cat momentul recoltarii este crucial, acestea putand fi
prelevate in conditii de maxima siguranta doar in timpul nasterii.
Astfel, odata obtinute, celulele stem mezenchimale pot fi utilizate intr-o
gama extinsa de proceduri datorita abilitatii lor unice de a se metamorfoza in
orice tip de element celular ce trebuie reinlocuit in organism. Cunoscand acest
lucru, tot mai multi viitori parinti aleg sa apeleze la serviciile Stem Sure,
optand pentru prelevarea acest tip de celule din cordonul ombilical precum si
stocarea acestora intr-o banca, pentru a fi siguri ca, in materie de masuri ce
pot fi luate in domeniul medical, copiii acestora vor avea o sansa mai buna la
cele mai avansate tratamente.
No comments:
Post a Comment